Tabara Oratia 2018
Este deja traditie – vara o petrecem impreuna cu Carmela, in tabara Oratia, la Cheile Dambovicioarei.
Este deja traditie – vara o petrecem impreuna cu Carmela, in tabara Oratia, la Cheile Dambovicioarei.
Ca in fiecare an, conform crezului ca cea mai buna ocazie de a aplica educatia terapeutica unei familii de dulcinel este o “tabara dedicata”, am repetat experienta devenita traditie si ne-am intalnit cu totii din nou la Tabara Oratia.
Si vara aceasta ne-am facut bagajele si am pornit catre racoarea muntilor la gazdele noastre de la Tabara Oratia. Multumim ROCHE ROMANIA, pentru sprijinul acordat in fiecare an astfel ca aceasta actiune sa fie posibila si perpetua.
Monitorizarea glicemiei a evoluat, de-a lungul timpului, de la măsurarea unei valori o dată pe lună, în timpul internărilor periodice obligatorii în acele timpuri, cu ajutorul unor dispozitive de dimensiuni mari și care nu existau decât în anumite instituții medicale, până la dispozitive portabile, de dimensiuni foarte mici, cu precizii foarte bune ale măsurătorilor și care pot fi achiziționate, în zilele noastre, de către orice persoană care dorește un control bun al valorilor nivelului glucozei din sânge.