Un prieten cu adevarat
Dexcomul...un prieten cu adevarat. In primul rand mi-a adus noptile odihnitoare...imi amintesc cum ma trezeam disperata sa iau o glicemie din deget, iar secundele alea pareau o eternitate nemiloasa cu bataile inimii mele... Apoi ne-a redat libertatea; ne-a dat curaj sa facem corectii si ne-a ajutat sa mai iesim putin din rigoarea orelor si carbohidratilor. Desi nu eu il port, pe mine m-a ajutat cel mai mult! M-a desprins de gardul scolii patru ore pe zi si m-a ajutat sa-mi inteleg mai mult copilul.
Singurul lucru cu care trebuie sa te obisnuiesti (sau dezobisnuiesti dupa caz) sunt cele 2 sageti care o iau in jos si pare ca nu se mai opresc parca cerindu-si tributul de hipo (desi copilul a mancat hidratii) si,de aici, tentatia de a ne indopa copiii cu zaharuri multe, multe. In situatii de genul asta folosim si glucometrul,pe care, a propos, il folosim macar de 2 ori in zi (pentru cei care se intreaba) la cererea dexcomului care vrea sa stie" daca le zice bine"(v-am zis eu ca e destept) si are nevoie de un reper, respectiv testul cu glucometrul. Ar mai fi multe de spus, dar mai las si pe altii.