Diabetul nu-i va impiedica sa-si implineasca visele
Am constatat ca desi diabetul a devenit o "rutina" in viata noastra, socul si durerea de la inceput inca sunt acolo, doar ca am reusit sa le ascundem sau sa le ignoram pentru a putea merge mai departe.
Ca la toata lumea, diabetul a intrat pe usa noastra cu clasicele "poliurie", "polidipsie" si oboseala nejustificata. Imi amintesc ca Mihnea ajunsese la 19 kilograme la o inaltime de 128 cm. Era slab si obosit si s-a plans ca il ustura cand face pipi. Am facut o urocultura si a iesit o infectie urinara. Cand ne-am dus la doamna doctor de familie si l-a vazut pe Mihnea cat era de slab si de obosit ne-a trimis sa facem analize. Primele analize le-am facut pe 7 decembrie, iar pe 8 m-am dus sa iau rezultatele. Toate erau in limite, mai putin glicemia, care era 179. Am sunat-o pe doamna doctor si mi-a spus sa nu-i dau nimic dulce, iar a doua zi sa-i repetam glicemia.
A doua zi Mihnea a implinit 6 ani si am inceput ziua mergand sa facem din nou glicemia. Dupa amiaza s-a dus sotul meu si a luat rezultatul, iar glicemia era 282. Cand ne-am dus mai tarziu la doamna doctor ne-a trimis direct la Budimex, asa ca in loc sa sarbatorim implinerea celor 6 ani, ne-am internat cu surle si trambite la Budimex. Nu am inteles si nu inteleg nici acum de ce i-au facut analize si la camera de garda si pe sectie. O doamna asistenta foarte "amabila" mi-a spus ca nu-i recolteaza analizele daca copilul nu se linisteste (era ora 23, copilul era obosit si suparat ca in loc sa se distreze de ziua lui el este la spital), dar pana la urma o alta asistenta impreuna cu o domnisoara rezident si cu mine l-am imobilizat pe Mihnea si i-au recoltat sange. Din pacate pentru ele, Mihnea a inceput sa urle sa vina politia, pentru ca la spital nu sunt in stare sa se poarte bine cu copiii. Una peste alta a trecut noaptea iar a doua zi am intalnit-o pe doamna doctor Mihu care mi-a spus ca Mihnea are diabet si m-a intrebat ce pregatire am, ca sa stie cum imi explica ce se intampla in organismul lui Mihnea. Mi-a dat o carte despre diabetul de tip 1, si pentru ca era vineri si urma week-end-ul mi-a spus sa studiez, sa concep niste meniuri si sa stabilesc un program zilnic.
Privind de la o distanta de trei ani cred ca socul m-a amortit si dupa ce doamna doctor mi-a dat o carte despre diabet, scopul meu a fost sa invat cat mai multe si mai repede, ca sa plecam acasa.
Nu stiam ca de fapt dupa ce ajungem acasa va incepe adevarata lupta cu diabetul!
Am citit cartea, am facut ce mi-a spus doamna doctor si luni cand s-a intors la spital mi-a spus ca sunt pregatita sa plec cu Mihnea acasa a doua zi. Am rugat-o sa ne mai tina o zi pentru ca schimbase schema de insulina a lui Mihnea si imi era teama de reactiile pe care le va avea la insulina cand vom ajunge acasa.
Asa ca, dupa 5 zile de spitalizare, am plecat acasa, cu cartea pe care acum o studiaza Mihnea si cu o foita de hartie pe care scria cum sa fac corectii in cazul in care glicemia este mica sau mare. Pe doamna doctor am sunat-o o data, la cateva zile dupa externare, cand Mihnea a avut glicemia mare si mi-a spus ca de aceea mi-a dat hartiuta aceea, ca sa stiu cum sa ma descurc acasa cu glicemiile.
Bineinteles ca a urmat o perioada in care am cautat pe internet informatii despre diabet, in care am sperat ca vom gasi un tratament minune pentru diabet, in care am dorit sa discut cu alte mamici, iar intr-un final am gasit forumul mamicilor de dulcinei, iar apoi blogul Ioanei.
Blogul Ioanei l-am descoperit dupa prima noastra internare la Buzias, la Centrul Cristian Serban. Am fost la Buzias in aprilie, la patru luni dupa debut. Acolo am cunoscut alte mamici care erau la inceput ca si mine, Mihnea a cunoscut alti copii ca si el si s-au legat primele prietenii. Dar tot acolo am aflat ca Mihnea ar mai putea avea o afectiune autoimuna, care se poate asocia cu diabetul, si anume intoleranta la gluten.
Cand ne-am intors acasa am fost la Grigore Alexandrescu la doamna doctor Cristina Becheanu, care este un medic si un om deosebit si am facut noi analize si biopsia intestinului subtire. Din pacate rezultatele analizelor au aratat ca Mihnea are si intoleranta la gluten, asa ca am inceput si regimul fara gluten.
Din fericire pentru noi in septembrie 2011 a avut loc prima intalnire de la Academia mamicilor de dulcinei, cand am cunoscut "gasca" de mamici si pe doamna doctor Mihaela Vlaiculescu, care este in primul rand un om minunat si un medic extraordinar. Pentru noi doamna doctor este cel mai important sprijin in ceea ce-l priveste pe Mihnea, pentru ca oricat am invata noi despre diabet si oricate cunostinte am acumula, este esential ca cineva sa-ti spuna ca este bine sa procedezi intr-un anumit fel.
Ce pot sa le spun mamicilor care sunt la inceput este ca nu trebuie sa se dea batute si trebuie sa fie tari pentru copiii lor.
Au fost momente in care a fost greu, cand Mihnea a pus intrebari, dar consider ca este foarte important sa fim sinceri cu copiii, sa incercam sa ii invatam cat mai multe despre diabet si sa ii incurajam tot timpul.
Ca sa inchei cele "cateva randuri" intr-un ton optimist, eu cred ca daca credem ca totul va fi bine, ni se vor intampla lucruri bune. Cea mai importanta performanta a lui Mihnea a fost ca in vara a fost singur in tabara cu doamna invatatoare si cu colegii lui. Bineinteles ca ne-am sfatuit cu doamna doctor, care nu este un bun sfatuitor numai in probleme legate de diabet ci si in probleme legate de sufletelul copiilor nostri si am schimbat schema de insulina astfel incat sa nu fie nevoie sa se verifice glicemia pe timpul noptii si l-am lasat “sa-si ia zborul” o saptamana. Vorba doamnei doctor, noi nu am dormit bine, dar copilul a petrecut o saptamana minunata cu colegii si cu doamna invatatoare care este o persoana minunata si care s-a implicat de la inceput in povestea noastra cu diabet si intoleranta la gluten. Mihnea a convins pe toata lumea ca se poate descurca cand a spus " Ma duc singur in tabara, tu da-mi mancarea fara gluten ca le spun eu doamnelor de la bucatarie cum sa-mi gateasca, iar cu diabetul sti ca ma descurc."
A fost socant, a fost greu, a fost cumplit cand am aflat ca Mihnea are diabet, a fost greu si cand am inceput regimul fara gluten, dar odata cu trecerea timpului senzatia de durere s-a estompat si am intrat intr-un ritm cu care ne-am obisnuit. Cred ca depinde numai de noi sa nu ne lasam invinsi de diabet si mai cred ca dulcineii nostri sunt mult mai puternici decat credem noi si ca pot face tot ce viseaza, chiar si sa ajunga in desetul Gobi din Mongolia si sa caute fosile de dinozauri, asa cum viseaza Mihnea.