“E un vis urat din care ma voi trezi maine” a fost in capul meu din momentul in care am ajuns la spital cu glicemie 590, pana cand i-am facut prima injectie, cateva zile mai tarziu.

Nu puteam sa cred ca tocmai copilului meu perfect i se intampla asta, el care nu avusese nicio problema mai serioasa in cei 2 ani si jumatate de viata. Eram convinsa ca diagnosticul e gresit, ca e o neintelegere ce se va rezolva ca unul din cazurile miraculoase pe care le mai vezi pe Discovery. Cum sa ai diabet la 2 ani? Cum adica sa depinda viata copilului meu de insulina? Daca vine un razboi, eu de unde cumpar insulina?.. Toate gandurile astea se impleteau cu refuzul categoric de a accepta ca puiul meu are o problema…. Pana cand i-am facut prima injectie. N-am plans. N-am tremurat. M-a trezit la realitate. Nu era un vis, nu se schimba diagnosticul, nu puteam sa sterg ultimile zile – copilul meu avea nevoie de mine. Punct.

Ana, mamica unui dulcinel in varsta de 11 luni la debut:

Desi sunt jurnalist de meserie, nu reușesc să scriu … Plang si incerc sa fiu cerebrala. E greu, va spun din suflet! In cei 8 ani de diabet s-au întâmplat atât de multe lucruri, au intervenit atât de multe schimbări încât nu știu ce sa scriu mai repede. Pe de altă parte este atat de dureros sa aștern pe hârtie cum a fost acum 8 ani...

Ioana, mama unei dulcinee in varsta de 3 ani la debut:

Abia acum inteleg ca luati de valul vietii de zi cu zi, dar poate cumva si in mod constient, inchidem bine undeva in sufletul nostru sentimente grele. Sau mai bine zis alegem sa le ignoram. Cred ca intr-un fel este si normal, este scutul nostru de aparare pentru a putea merge mai departe.

Am constatat ca desi diabetul a devenit o "rutina" in viata noastra, socul si durerea de la inceput inca sunt acolo, doar ca am reusit sa le ascundem sau sa le ignoram pentru a putea merge mai departe.

Despre debut ... imi aduc aminte dimineata aceea de 17 octombrie de parca a fost ieri...Dupa ce copila mea s-a trezit de doua ori peste noapte sa mearga la toaleta, cand ne-am trezit sa ne pregatim de serviciu si de scoala am hotarat sa-i verificam glicemia (aveam in casa glucometrul folosit de sotul meu, depistat cu diabet tip 2 pe cand fetita noastra avea 4 ani).

DEBUTUL ? Parca a trecut o vesnicie de atunci ...parca ne-am nascut cu "prietenul" nostru, diabetul... nu mai stiu cum e sa traiesti fara aceasta afectiune, desi au trecut doar 2 ani si jumatate. E greu de descris ce simti in acel moment. Numai cine trece prin aceasta experienta intelege.